Saturday, April 07, 2012
ATELIERE DE FOTOGRAFIE
3 ateliere x 3 zile de teorie aplicată
cu Francisc Mraz, fondatorul Şcolii de
Poetică fotografică din Bucureşti
combinaţia ideală de teorie exersată
imediat prin fotografierea în teren,
urmată de analiza fotografiilor (agenda
unei zile) locuri extrem de ofertante vizual:
Dobrogea de sud, Oltenia, zona Câmpulung
Muscel discuţii, schimb de idei cu oameni
pasionaţi de fotografia de calitate
diplomă, expoziţii, reduceri la
cursurile viitoare.
Viziune inedită asupra fotografiei ca purtătoare de atmosfere, sensibilitate, expresie şi simţăminte
Arta trăieşte în spaţiul emoţiilor umane. Informaţia directă se adresează raţiunii şi de obicei are
efect superficial şi de scurtă durată.
Am dezvoltat de-a lungul anilor o poetică fotografică – înţeleasă ca o sumă de mijloace estetice care
creează atmosfere - prin care să putem alunga convenţionalul, dulcegăriile, anecdoticul sau
copierea seacă a lumii înconjurătoare.
Lucrăm cu forţe vizuale nemăsurabile, fizic ireale, dar cu efecte puternice la nivelul văzului şi extrem de expresive. Adresa acestor forţe vizuale este sentimentul, intuiţia, spaţiul sufletesc şi doar în mică
măsură intelectul, logica şi raţiunea.
Viaţa este un şir de conflicte-contraste cu o varietate de conţinut infinită, deci suntem „antrenaţi” să percepem complex şi dinamic multiple cupluri de sentimente contrastante. Cât de firesc este să ne exprimăm prin fotografii cu mai multe idei, prin câteva perechi contrastante de stări care nu sunt tocmai liniştitoare, dar permit emiterea şi perceperea unor frumuseţi ce pot tăia respiraţia? Mai vrem să facem fotografii cu o
singură idee, cu o singură stare, liniştitoare ca un calmant de sinteză?
Prin aceste ateliere doresc să îmbogăţesc aptitudinile cursanţilor cu viziuni inedite şi profunde asupra fotografiei de expresie. Doresc să dezvolt intuiţia, creativitatea şi capacitatea de analiză în fotografie.
Este vorba de fotografia purtătoare de atmosfere, tensiuni, sensibilităţi şi simţăminte umane. Ne vom mişca printre instrumente de compoziţie fotografică suficient de glisante ca să nu ne plictisim dar suficient de
guvernabile ca să putem să ne exprimăm.
Noutatea acestei abordări a fotografiei face să fie bineveniţi şi începătorii dar şi cei cu experienţă considerabilă în fotografiat.
În această primăvară-vară dorim să organizăm 3 ateliere fotografice în aşa fel încât fiecare în parte să aibe
valoare şi eficienţă în sine, dar toate trei să genereze un câştig exponenţial mai mare în expresia fotografică a
fiecărui participant.
În aceste ateliere de 3 zile (sfârşit de săptămână lărgit) vom combina comunicarea teoretică, aplicarea teoriei
pe teren şi analiza fotografiilor făcute.
Despre ateliere (workshopuri) Atelierele au o durată de 3 zile (vineri-duminică), programul fiecărei
zile fiind compus astfel: o parte de teorie (2-3 ore), continuată cu fotografiere în teren (3-4 ore) şi încheiată cu selecţia şi discutarea fotografiilor făcute (2-3 ore).
Pe teren se vor forma echipe din 5-6 participanţi care vor fi coordonaţi de un asistent (masterand sau absolvent al masteratului de poetică fotografică). Cursurile teoretice şi analiza fotografiilor din timpul
atelierului vor fi susţinute de Francisc Mraz întregului grup de aplicanţi.
Cele mai reuşite lucrări ale participanţilor vor fi expuse în spaţii publice în cadrul expoziţiei Taberelor Fotografice a Cursului de un an al Şcolii de Poetică Fotografică „Francisc Mraz”.
Cei care participă la toate cele 3 ateliere vor obţine diploma de absolvire a Atelierelor de Artă Fotografică din cadrul Şcolii de Poetică Fotografică .
Tematica teoretică a celor 3 ateliere
Atelierul #1, sud-estul Dobrogei, 20-22 aprilie 2012
Cum să evităm banalul şi impersonalul în fotografie. Cum să eliminăm indiferenţa la nivelul creaţiei şi a percepţiei.
Portretul fotografic ca o colaborare viguroasă între expresia facială şi un fundal complex.
Analize de picturi cu concluzii fotografice, urmărind efectul de îmbogăţire a instrumentarului fotografic.
Atelierul #2, sudul Olteniei, 18-20 mai 2012 (date orientative)
Compoziţia fotografică redimensionată pe linii, forme şi diverse fenomene dominante de imagine. Dominantele de imagine vor fi utilizate cu perspectivă inedită, modernă, ca principalele mijloace de
instituire atmosferică. Analiza unui film de scurtmetraj cu concluzionări în instrumentarul propriu fotografiei.
Atelierul #3, zona Câmpulung Muscel, 15-17 iunie 2012 (date orientative)
Lumea culorilor în fotografie. Alb-negru sau color? Expresivitatea culorilor principale şi a contrastelor cromatice. Culoarea în pictură, lecţii de utilizare a culorilor în fotografie.
Programul Atelierului #1
VINERI, 20 aprilie 2012
10.00-11.00 Întâlnire la locul de cazare, o pensiune în sudul Dobrogei ce va fi comunicată din timp.
11.00-14.00 Curs teoretic: Cum să evităm banalul şi impersonalul în fotografie. Cum să eliminăm indiferenţa la nivelul creaţiei şi a percepţiei.
Scurtă prezentare a asistenţilor. Formarea grupelor. Distribuirea grupelor pe zonele în care vom fotografia.
14.00-16.00 Recreere. Masa de prânz poate fi comandată opţional la pensiune.
16.00-20.00 Fotografiere în teren în grupuri de 4-6 participanţi coordonaţi de asistenţi.
20.00-21.00 Cina la pensiune urmată de selecţia propriilor producţii
fotografice din excursia de după-amaiză.
21.00-23.00 Discutarea selecţiilor fotografice din excursia de după-amiază.
Studiul erorilor recurente a primei sesiuni fotografice.
SÂMBĂTĂ, 21 aprilie 2012
8.00-9.00 Micul dejun.
9.00-11.00 Curs teoretic: Portretul fotografic ca o colaborare viguroasă între expresia facială şi un fundal complex.
11.00-18.00 Fotografiere în teren. Grupele se pot permuta la cerere.
18.00-20.00 Cina şi selecţia lucrărilor din această zi.
20.00-23.00 Analiza fotografiilor selecate.
DUMINICĂ, 22 aprilie 2012
8.00-9.00 Micul dejun.
9.00-11.00 Curs teoretic: Analiza de picturi cu concluzii fotografice, efectul de îmbogăţire a instrumentarului fotografic. Se vor studia 3 picturi, una din parietalele de la Lascaux, una de Giotto şi una de Matisse.
Câştigurile instrumentare fotografice se vor exersa pe teren. Discutarea traseului.
11.30 Plecarea în ultima excursie a acestui atelier şi retragerea spre casă.
Fiecare participant îşi va face acasă selecţia lucrărilor din a 3-a zi şi o va trimite la francisc.mraz@fotopoetica.ro. Această selecţie va fi evaluată de Francisc Mraz şi asistenţii săi, iar rezultatul întregului grup va fi trimis tuturor participanţilor, pentru asigurarea viziunii globale. La finalul celor 3 ateliere se vor face selecţiile pentru expoziţie.
Logistica Atelierului #1
Loc: sud-estul Dobrogei, cazare comodă fiind rezervată într-o pensiune ce va fi anunţată din timp. Aici avem asigurate sală propice cursurilor şi discuţiilor, calculator, proiector, ecran.
Durată: 3 zile, vineri-duminică, 20-22 aprilie.
Transport: în momentul definitivării înscrierilor, prin amabilitatea celor care pot veni cu maşinile proprii şi prin amabilitatea lectorului şi a asistenţilor, credem că se poate asigura transportul celor fără maşină.
Număr participanţi: Capacitatea acestui atelier este de 20 de locuri (plus-minus 5). Aplicanţii trebuie să posede aparate foto cu reglaje manuale. Este util să aveţi laptop-uri pentru a putea face selecţia şi
editarea propriilor fotografii.
Costuri şi reduceri: taxa de participare la un atelier din totalul de 3) este de 150 de euro (echivalent în lei la cursul zilei BNR). Cazarea şi mesele sunt suportate separat de fiecare participant.
Aplicanţii participanţi la primele 2 ateliere vor fi scutiţi de plată la cel de al 3-lea. Cei care, în urma experienţei celor 3 ateliere, doresc să aprofundeze teoria şi practica fotopoetică vor beneficia de o reducere de 10% la cursul de Poetică fotografică de un an universitar. Detalii despre
acest curs găsiţi pe www.fotopoetica.ro.
Data limită a înscrierilor pentru primul atelier este 14 aprilie 2012.
Dacă nu vor fi suficienţi înscrişi (minim 15), începerea atelierului se va amâna. Noile date vor fi comunicate prin email şi pe www.fotopoetica.ro.
Informaţii suplimentare la tel: 0722 203 529 sau francisc.mraz@fotopoetica.ro
Mai mult despre viziunea şcolii, profesori, absolvenţi, invitaţi, fotografiile şi expoziţiile lor, puteţi afla pe
www.fotopoetica.ro
Subscribe to:
Post Comments (Atom)
No comments:
Post a Comment